Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” consideră că Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea protestelor din Educație. Reprezentanții celor două sindicate au declarat că Executivul nu a venit cu o soluție după trei zile de pauză în negocieri, ci propune aceleași vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută. La ultimele negocieri avute cu reprezentanții Guvernului, joi, 25 mai, sindicaliștii au solicitat o majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice, precum și emiterea unei ordonanțe de urgență prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.