Ministerul Educaţieie susţine desfăşurarea inspecțiilor la clasă programate în această perioadă, în vederea participării la concursul de Titularizare sau pentru obținerea gradelor didactice. În cursul zilei de ieri, a avut loc o videoconferință cu reprezentanții inspectoratelor școlare în cadrul căreia s-a discutat despre desfășurarea activităților care vizează atât elevii, cât și cadrele didactice. Reprezentanţii minsiterului spun că inspecțiile la clasă vor avea loc cu respectarea cadrului legal, în baza programării deja existente sau, dacă este cazul, a reprogramării realizate de Inspectoratele şcolare în unități de învățământ unde pot fi asigurate condițiile specifice acestui tip de activitate.