Asociația Elevilor din Constanța şi alte asociaţii din ţară trag un  semnal de alarmă referitor la tentativa de excludere a societății civile prin eliminarea asociațiilor independente de elevi din proiectele noilor legi ale educației. Reprezentanţii AEC soicită Ministerului Educației recunoașterea asociațiilor legal înființate ce au în statut menționat drept scop principal reprezentarea drepturilor și intereselor elevilor ca fiind organizații de reprezentare ale acestora şi să le adauge în lege la secţiunea-Reprezentarea elevilor. Mișcarea de reprezentare independentă a elevilor a început în anul 2013 în momentul în care a fost înființată Asociația Elevilor din Constanța. Ulterior, alte asociații de elevi au fost înființate în mai multe judeţe din ţară. Reprezentanţii AEC mai spun că luarea unor măsuri ce nu încurajează implicarea civică a elevilor în deciziile care îi vizează în mod direct, reprezintă o hotărâre care nu se raliază la valorile democratice