Inspectoratul Școlar Județean Constanța a semnat 42 de contracte cu beneficiarii Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Este vorba despre proiectele declarate eligibile după prima rundă a acestui program, din martie 2022. Finanțarea pentru toate cele 42 de școli se ridică la o valoare nerambursabilă de aproape 30 de milioane de lei. Fiecare proiect, în funcție de nevoile identificate, a adus în comunitate activități diverse precum educație nonformală, ore remediale, dotări de spații speciale de lectură, biblioteci, activități culturale, ore de consiliere și dezvoltare personală, cursuri de formare continuă pentru profesori sau masă caldă.