A intrat în vigoare noul regulament cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ. Documentul prevede utilizarea catalogului electronic, pentru început în unităţi pilot. De asemenea, s-a stabilit că numărul notelor acordate anual fiecărui elev trebuie să fie cu cel puţin 3 mai mare decît numărul de ore săptămânale la disciplica respectivă. Iar mediile se încheie anual, Regulamentul mai conţine precizări privind realizarea transferurilor elevilor şi elimină dispozițiile referitoare la exmatricularea copiilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu. În plus, a fost eliminată orice precizare care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.