Elevii s-au întors astăzi la şcoală după vacanţa de Paşte. Cursurile se vor desfăşura până pe data de 10 iunie. Pentru cei din anii terminali de gimnaziu şi liceu anul școlar se încheie mai devreme, deoarece aceştia vor susţine examenele naţionale. Elevii de clasa a VIII-a merg la cursuri până pe 3 iunie, iar cei de clasa a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă vor termina şcoala pe data de 27 mai 2022. Pe de altă parte, clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și învățământul profesional încheie cursurile la data de 1 iulie.