20 de unități de învățământ din județul Constanța și-au exprimat intenția de a înscrie elevii la cursuri de limba chineză. Obiectivul principal al proiectului este predarea limbii chineze, iar cursurile sunt susținute de cadre universitare de la instituții de prestigiu din ChinaProiectul Clasele Confucius este parte integrantă a acordului de colaborare dintre unitățile de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Universitatea Ovidius din Constanța. Elevii care doresc să se înscrie la cursurile de limba chineză trebuie să se adreseze în mod direct Universității Ovidius până pe data de 26 februarie, fără implicarea unității de învățământ în acest proces de înscriere.