Mâine, de Ziua națională a lecturii, în toate școlile, programul se va modifica astfel încât indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii. Obiectivul activității este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text. În România, sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, iar rolul școlii devine esențial în a cultiva dorinţa de a citi a copiilor.