Mai multe unităţi de învățământ din Constanţa au fost introduse pe lista Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Astfel, în cadrul programului au fost validate peste 3.400 de intenţii de participare, iar dintre acestea 87 provin din judeţul Constanţa, 90% fiind mediul rural. De la nivelul municipiului Constanţa, pe lista programului se regăsesc 10 şcoli gimnaziale şi un liceu. Totodată, în cadrul primei etape a programului, peste 700 de unităţi de învățământ vor beneficia de finanţare până la finalul lunii martie a acestui an.