231 de elevi şi 10 copii de grădiniţă au fost confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 la Constanţa. Datele au fost transmise, ieri, de către Direcţia de Sănătate Publică Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. De asemenea, 26 de cadre didactice şi 3 angajați din rândul personalului auxiliar au fost confirmaţi cu noul tip de virus. În plus, potrivit informaţiilor centralizate de către ISJ, la acest moment, 174 de clase din judeţul Constanţa desfăşoară orele online ca urmare a cazurilor de COVID depistate.