Mai multe asociații de elevi din întreaga ţară, între care şi Constanţa, solicită ministrului Educaţiei să ceară bani de la bugetul de stat pentru transportul gratuit al elevilor și pentru reparații capitale. Aceştia spun că pe durata acestui an nu au fost asigurate sume de la bugetul de stat pentru gratuitatea transportului elevilor, în ciuda existenței unor prevederi legale clare în acest sens. Astfel, legea a fost încălcată, iar elevii ce foloseau transportul județean au fost prejudiciați. Preşedintele Asociaţiei Elevilor de la Constanţa, Ariana Dudună a precizat că la momentul actual niciun Consiliu Județean din țară nu acordă gratuitate elevilor la transport, iar la Constanţa, administraţia judeţeană refuză să pună în executare o hotărâre judecătorească din cauza lipsei unor fonduri de la bugetul de stat.