Prima etapă de înscriere a copiilor în învăţământul primar începe luni şi durează până pe 22 martie.
Conform Ordinului ministrului Educaţiei Naţionale, părinţii pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unităţii de învăţământ. Validarea este obligatorie şi se realizează în unitatea de învăţământ, în prezenţa părintelui şi a unui membru al comisiei, de luni pana vineri, între orele 8,00 şi 18,00. În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.