Cornel Dumitraşcu a fost demis din funcţia de director al Liceului Tehnic Tomis, ca urmare a incidentului de săptămâna trecută când o elevă a fost agresată sexual de mai mulţi tineri în incinta unităţii de învăţământ Inspectorul şcolar general, Sorin Mihai, ne-a declarat că s-a decis încetarea deciziei de detaşare a acestuia în interesul învăţământului pe funcţia de director al Liceului. Atribuţiile au fost preluate de directorul adjunct până când un alt cadru didactic va depune acordul pentru detaşare pe acest post. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru tentativă de viol, iar cei 3 tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, suspecţi de comiterea faptei, au fost reţinuţi şi ulterior plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.