44 de elevi şi 8 profesori din judeţul Constanţa au fost depistaţi pozitiv cu COVID – 19 de la debutul anului şcolar şi până în prezent. Şeful Insepctoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Sorin Mihai a declarat că până acum pe raza județului nostru sunt înregistrate 45 de clase care lucrează în sistem on-line din 38 de instituții școlare. Pe de altă parte, aproape 540 de elevi din 173 de instituții de învăţământ din județul Constanța și-au exprimat dorința de a se vaccina. Cele mai multe solicitări au venit de la Liceul Teoretic Ovidius, Liceul Teoretic Decebal şi Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații. Vaccinarea acestor elevi, precum și a cadrelor didactice şi nedidactice şi a personalului auxiliar se va realiza în cabinetele medicale școlare, în punctele de vaccinare stabilite deja la nivelul județului Constanța sau cu sprijinul unităților mobile. Direcția de Sănătate Publică este cea care se ocupă de programarea pentru vaccinare.