Membrii Asociației Elevilor din Constanța vor protesta, mâine, în fața sediului Consiliului Județean. Preşedintele AEC, Ariana Dudună, a declarat că mitingul va debuta la ora 12.30 şi se va desfăşura în timpul şedinţei de Consiliu Judeţean până la finalul acesteia. Ea a precizat faptul că mâine pe ordinea de zi a CJC se va vota proiectul de hotărâre prin care se reglementează transportul județean, iar actul normativ nu prevede asigurarea gratuității elevilor, dorindu-se astfel încălcarea legii în continuare, după 8 luni în care şcolarilor nu le-a fost respectat acest drept.