Elevii de clasa a VI-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul evaluării naţionale, cea la matematică şi ştiinţe ale naturii. Şcolarii din clasa a IV-a vor avea testele pe 18 şi 19 mai, iar pentru cei de clasa a II-a, eamenele sunt programate între 25 şi 27 mai. Toate probele se desfășoară cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Testele au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei.