Elevii claselor a VI-a susţin, astăzi, prima probă scrisă - cea la Limbă şi comunicare - din cadrul Evaluării naţionale. Următoarul test, cel la Matematică şi Ştiinţele Naturii, are loc, mâine. Potrivit Ministerului Educaţiei, cele două probe sunt organizate cu prezenţă fizică şi vizează evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, iar rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.