Universitatea Ovidius din Constanța construiește un centru nou de simulare în medicină. Construcţia se va realiza prin supraetajarea clădirii facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi Ştiinţe ale Naturii și Științe Agricole şi va fi finalizată până la sfârșitul verii. Noua investiţie, în valoare de peste 20 de milioane de lei, este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Rectorul Universităţii, an marcel Iliescu a declarat că prin această investiţie va crește nivelul de calitate şi funcţionalitate al bazei didactice, iar noile spaţii educaţionale vor permite facultăţilor din domeniul medical să îşi consolideze oferta educaţională.