Elevii din clasele terminale de liceu şi gimnaziu vor reveni fizic la şcoală dpă vacanţă. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre pentru reluarea anului școlar în condiții de siguranță. Conform documentului, la ore va lua parte întreg efectivul claselor a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. De aemenea,vor participa fizic la cursuri şi elevii cu cerinţe speciale, indiferent de clasă. În plus, este permisă organizarea orelor remediale, cu prezența fizică. Toate aceste măsuri se aplică în localitățile în care nu este instituită măsura carantinei zonale. Ministerul Educaţiei şi cel al Sănătăţii urmează să elaboreze un ordin comun în acest sens.