Săptămâna viitoare, încep testările pentru clasa a 4-a la Evaluarea Naţională. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, la Constanţa aproape 6.600 de elevi vor fi evaluaţi la Limbă şi Comunicare” şi la Matematică şi Ştiinţele Naturii. Rezultatele obținute nu se afișează și nu se trec în catalog, dar sunt analizate la nivelul unităţilor de învăţământ în vederea elaborării planurilor individuale de învăţare, dacă este cazul, şi pentru informarea părinţilor cu privire la nivelul elevilor la competenţele evaluate.