Peste 4.200 de elevi de clasa a VIII-a din judeţul Constanţa au participat, astăzi, la prima probă din cadrul simulării examenului de evaluare națională. Subiectele au fost elaborate de o comisie de la nivelul Inspectoratului Școlar Constanța, fiind urmărită structura celor de la simularea națională, astfel încât, elevii să exerseze corespunzător modalitatea de rezolvare a temelor. Şeful ISJ Constanţa, Sorin Mihai, a declarat că aceste simulări cu caracter facultativ reprezintă o oportunitate pentru beneficiarii direcți ai educației, oferită de legislația actuală în vigoare, iar prezența la proba de astăzi confirmă interesul crescut al elevilor, ca formă de conștientizare a importanței acestei etape în formarea și dezvoltarea copiilor.