Elevii constănțeni solicită autorităţilor garantarea unui număr minim de zile de școală. Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Andreea Sabina Spătariu a declarat că, mâine dimineaţă, la ora 10.00 reprezentanţii AEC se vor afla la Oficiul Poștal Numărul 2 din zona Casa de Cultură pentru a depune un colet care va ajunge la Administrația Prezidențială. Acesta va conţine solicitările asociațiilor reprezentative ale elevilor din întreaga ţară care revendică garantarea unui număr minim de zile de școală şi începerea anului școlar 2021-2022, la 1 septembrie. Acţiuni similare vor avea loc şi în judeţele Maramureş, Mureş, Râmnicu Vâlcea, Ilfov şi municipiul Bucureşti.