Primăria Constanța a emis autorizația de construire pentru realizarea unui nou cămin studențesc al Universității Ovidius. Autorizația are o valabilitate de 12 luni. Contractul de finanțare pentru construirea noului cămin, care va avea 167 de locuri, a fost semnat anul trecut. Finanțarea este asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. Durata contractului este de 1 an şi jumătate.