Şcoala ar putea continua online şi după data de 8 februarie. Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Andreea Moldovan, a declarat că are dubii cu privire la deschiderea şcolilor în semestrul al doilea, după ce noua variantă a virusului, mult mai contagioasă, a intrat în România. Pe de altă parte, ministrul educaţiei, Sorin Câmpeanu, a precizat că este necesar să fie recuperată materia pierdută în perioada desfăşurării orelor la distanţă şi că este posibil ca elevii să fie chemaţi şi sâmbăta la şcoală, dacă se vor relua cursurile faţă în faţă. Pe de altă parte, ministrul a spus că se doreşte ca examenele naţionale să fie susţinute conform calendarului şi nu exclude posibilitatea ca tematica să fie adaptată, dacă se va constata că nu a fost predată toată materia.