Instituțiile de învățământ superior au început să introducă datele în Registrul Matricol Unic al Universităților din România, în urma solicitării ministrului Educaţiei, Monica Anisie. Potrivit reprezentanţilor ministerului, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa se numără printre instituţiile de învățământ superior care au introdus în proporție de 100% datele absolvenţilor. De asemenea, Universitatea „Ovidius" din Constanța şi Universitatea Maritimă din Constanța sunt pe lista celor care au introdus în proporție de 100% datele doctoranzilor.