Încă o Primărie din judeţul Constanţa este obligată să acorde burse elevilor. Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor Constanţa au declarat că este vorba despre Primăria Hârşova, care în urma unei decizii emise pe 28 octombrie de Curtea de Apel Constanţa a fost obligată să aprobe prin hotărâre cuantumul și numărul burselor ce urmează să fie acordate elevilor din această localitate. Vă reamintim, Asociația Elevilor din Constanța a chemat în judecată, în noiembrie 2019, 12 unități administrativ-teritoriale care, timp de ani de zile, au refuzat să acorde burse şcolare. Președintele AEC, Andreea-Sabina Spătariu, a precizat că pentru copiii din mediile defavorizate aceste burse pot face diferența dintre un elev care abandonează și unul care își continuă studiile preuniversitare.