Un sofer beat a intrat cu maşina în cadrul unui imobil situat vis a vis de sediul Poliției din Negru Vodă.
Reprezentanţii Inspectoratului Judetean de Poliţie spun că bărbatul de 50 de ani a condus un autoturism pe DN38, dinspre Comana catre Negru Vodă, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției si a intrat în coliziune cu gardul unui imobil situat chiar în faţa Poliţie. În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta a suferit rani uşoare, iar medicii din cadrul SAJ Constanţa l-au transportat la spital. Pentru asigurarea măsurilor de siguranţă la accident au intervenit 5 pompieri cu o autospeciala din cadrul Gărzii de Intervenție Chirnogeni. Aceştoa au deconectat bornele bateriei autoturismului.