Premierul României, Ludovic Orban, a declarat, ieri, la Eforie că a fost semnat contractul de proiectare pentru drumul expres Constanța-Tulcea-Delta Dunării. Orban a precizat că încă din 2008, în calitate de ministru al Transporturilor a propus realizarea acestui drum pentru a crește varietatea ofertei turistice prin combinarea atracțiilor de pe litoral cu cele deltaice. Premierul României a specificat că Guvernul are în vedere mai multe proiecte de infrastructură în județul Constanța care vor crește atractivitatea acestei zone, cu efecte benefice atât asupra județului cât și a litoralului românesc. Pe de lată parte, şeful Executivului a apreciat că prin lărgirea plajelor se dă o nouă șansă dezvoltării turismului la țărmul românesc al Mării Negre. Ludovic Orban a precizat că lucrările vor fi susținute de Guvernul României, urmărindu-se respectarea contractelor încheiate.