Peste 800 de sancţiuni contravenţionale au aplicat jandarmii constănţeni în ultima săptămână, în cadrul activităţilor zilnice pentru menţinerea ordinii publice şi liniştii publice în Constanţa şi pe litoralul Mării Negre. Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile Tomis, din totalul sancţiunilor 258 au fost avertismente şi 547 amenzi, valoarea acestora fiind de peste 270.000 de lei. Majoritatea sancțiunilor au fost acordate pe linia comerţului ilegal cu produse de patiserie, fructe și porumb fiert. De asemenea, jandarmii grupării au constatat şi 9 infracţiuni de natură penală şi au fost identificaţi 24 de făptuitori.