O campanie de strângere a mucurilor de ţigară se desfăşoară până la sfârşitul lunii august, pe o plajă din Constanţa. Potrivit reprezentanţilor unei organizaţii pentru protecţia mediului înconjurător, acţiunea are loc pe plaja ZOOM Beach, situată în cartierul Faleză Nord, unde fiecare vizitator va primi o scrumieră portabilă pentru nisip, pentru a aduna responsabil resturile de țigări strânse în timpul petrecut pe plajă. Obiectivul acestei campanii intitulate „Tu ce vrei să simți pe plajă?” este să ofere o soluție rapidă și la îndemână pentru fumători, contribuind astfel la stoparea poluării plajelor cu chiștoace de țigări. Deșeurile colectate vor fi transformate în opere de artă, pentru a evidenția cât de afectată este fauna marină de acest tip de poluare. De asemenea, lucrările artistice vor fi scoase la licitaţie, iar fondurile obţinute vor fi folosite pentru acţiuni de plantare în Constanţa.