Un accident rutier a avut loc în această dimineaţă, pe drumul naţional DN 39, care leagă localităţile Eforie Sud de Mangalia. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie, un tânăr în vârstă de 27 de ani, care se deplasa în direcţia municipiului Mangalia, a suprins şi accidentat pe o trecere de pietoni din Tuzla, o femeie în vârstă de 77 de ani, care se angajase în traversarea drumului pe marcajul pietonal. În urma impactului, femeia s-a ales cu răni uşoare. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că şoferul consumase băuturi alcoolice, înregistrând o valoare a acesteia de 0,63 mg per litru alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pe numele tânărului.