Absolvenții Promoției 2020 „General Ioan Emanoil Florescu” au fost ridicaţi astăzi în primul grad militar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” din Constanța. Este vorba despre 34 de aspiranți, 6 subinspectori, 29 de maiștri militari și 4 agenți de poliție, iar șefii de promoție ai celor două instituții de învățământ ale Forțelor Navale au fost recompensați cu distincții militare. La evenimente au participat șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, șeful de Stat Major al Comandamentului Forțelor Întrunite, comandor Marian Săvulescu, precum de directorul adjunct al Gărzii de Coastă, comisarul-șef de poliție Alexandru Oae. Din cauza restricțiilor impuse de criza sanitară din România, ceremoniile s-au desfășurat într-un cadru restrâns şi nu a fost permis accesul familiilor absolvenţilor.