Un bărbat care s-a urcat la volan băut şi sub influenţa drogurilor a fost oprit în trafic de poliţişti şi s-a ales cu dosar penal. Potrivit IPJ, şoferul, de 30 de ani, se deplasa cu autoturismul în staţiunea Vama Veche când a fost tras pe dreapta. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest şi a rezultat o valoare pozitivă pentru canabis. În urma verificărilor, oamenii legii au găsit asupra lui fragmente vegetale care au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa în vederea continuării cercetărilor. Şoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, însă acesta a refuzat. Pe numele lui a fost întocmit un doar de cercetare penală.