Forţele de ordine constănţene au participat la o razie de amploare, noaptea trecută, în Satul de Vacanţă din municipiul Constanţa. În cadrul acestor acţiuni, au fost legitimate peste 300 de persoane, iar 45 de societăţi comerciale au fost supuse controalelor de către reprezentanţi ai ITM Constanţa şi Protecţia Consumatorului. Corpurile de control abilitate au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 118.000 de lei, dintre care 54 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi a liniştii publice, 18 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări serivicii ilicite şi 8 pentru abateri constatate privind circulaţia pe drumurile publice. Poliţiştii rutieri au constatat 2 infracţiuni, dintre care una pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi una pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.