Grav accident de circulaţie pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către Litoral. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat că evenimentul rutier a avut loc la kilometrul 48, în zona localității Sărulești, județul Călărași. În accident au fost implicate 5 autovehicule, iar o persoană a fost rănită în urma impactului. În aceste momente, traficul se desfășoară dirijat, cu viteză redusă, doar pe banda de urgență.