115 societăţi comerciale din judeţul Constanţa au fost verificate, în vederea respectării măsurilor impuse de actualul context epidemiologic, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 173.000 de lei. De asemenea, o societate comercială care îşi desfăşoară activitatea în staţiunea Mamaia a fost amendată cu peste 20.000 de lei şi s-a dispus suspendarea activităţii operatorului economic până la remedierea deficienţelor. Oamenii legii spun că astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.