Un tânăr de 29 de ani din localitatea constănţeană Mihai Viteazu s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de poliţişti fără permis de conducere. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, şoferul a fost oprit în trafic pe raza localității Sinoe, pentru un control de rutină, iar în urma verificărilor, lucrătorii Secției 5 Poliţia Rurală Cogealac au stabilit că acesta nu poseda permis pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult decât atât, în urma verificărilor, oamenii legii au descoperit 22 de plase monofilament şi aproximativ 200 de kilograme de peşte. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal.