Accident rutier produs azi noapte pe Autostrada Soarelui. Un bărbat care s-a urcat băut la volan a intrat cu maşina într-o autoutilitară care tracta o semiremorcă. Evenimentul s-a produs în zona km 202. În urma impactul şoferul şi un pasager de 39 de ani au fost răniţi. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul şi s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,11 mg pe litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În plus, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul posedă un permis provizoriu eliberat de Marea Britanie, fără drept de circulatie pe drumurile din România. Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.