Sunt restricţii de circulaţie pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa din cauza unor lucrări de reparaţii. Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, circulaţia se desfăşoară restricţionat, pe câte o bandă pentru fiecare sens, între kilometrii 27 şi 36, dar şi pe tronsonul kilometric 79 - 89, în dreptul localităţii Drajna Nouă. Poliţiştii le recomandă şoferilor să respecte semnificaţia semnalizării instituite temporar în aceste zone şi să adapteze viteza la condiţiile de drum. De altfel, sunt aşteptate creşteri ale valorilor de trafic pe A2 spre litoral, întrucât s-au deschis plajele şi a început minivacanţa de Rusalii, iar mulţi români şi-au făcut deja rezervare la mare.