Exerciţiul „Sea Shield 19” continuă, iar nivelul de complexitate al activităților de instruire în cadru multinațional, va fi completat cu o secvență in domeniul medical care vizează modalitățile de intervenție și de acțiune pentru situații de evacuare medicală de pe mare. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, interconectarea dintre exerciţiul naval şi cel medical va fi realizată, în premieră, în portul militar Constanța, vineri, când va fi simulată acordarea asistenței medicale în cazul producerii unui accident cu victime multiple, la bordul fregatei „Regele Ferdinand”. Evacuarea de pe navă se va realiza pe cale aeriană, iar la exerciţiu participă structurile medicale specializate ale Forțelor Navale Române, ale Direcției Medicale din cadrul M.Ap.N., ale Departamentului pentru Situații de Urgență, ale Centrului NATO de Excelență pentru Medicină Militară din Ungaria, precum și ale Comandamentului Maritim Aliat al NATO