2 tinere în vârstă de 18 ani au ajuns la Spital, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Poliţiştii constănţeni spun că aseară, un bărbat de 21 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, dinspre Constanța către Năvodari şi ajungând în zona unui sens giratoriu, din cauza neatenției a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma impactului două pasagere aflate în maşină au fost rănite şi au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale de specialitate. În acest caz oamenii legii au deschis o anchetă.