3 dosare penale au fost întocmite de poliţiştii din cadrul IPJ pentru abateri la regimul rutier. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului, Andreea Iliescu, doi dintre aceştia au fost depistaţi în timp ce se aflau la volan sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost conduşi la spital pentru a li se preleva mostre biologice, după ce în urma testării cu aparatul etilotest, au rezultat valori ale alcoolemiei de 0,42, respectiv 0, 91 mg per litru alcool pur în aerul expirat. Un alt conducător autor care avea anulat dreptul de a conduce autovehicule a fost depistat de forţele de ordine, pe bulevardul Tomis din municipiu.