Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Andreea Iliescu a declarat că poliţiştii din Cogealac au identificat un bărbat, de 30 ani, care conducea un autoturism pe strada Oborului din localitate. În urma verificărilor a reieşit faptul că şoferul avea suspendat dreptul de a conduce şi prezenta o alcoolemie de 1,14 mg per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul este acum cercetat penal pentru ambele infracţiuni la regimul rutier.