Ministerul Afacerilor Interne a postat propunerea privind setul de măsuri de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2, măsuri aplicabile după data de 15 mai. Astfel, masca va continua să fie obligatorie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Cetățenii vor putea circula în afara locuinţei, în interiorul localităţii, însă aceştia vor trebui să evite formarea grupurilor mai mari de 3 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. Persoanele se vor putea deplasa în afara localităţilor în următoarele situaţii: asistenţă medicală care nu poate fi amânată, activităţi recreativ-sportive individuale desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 3 persoane, participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială sau pentru achiziţia, service-ul, efectuarea itp-ului sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu. Documentul integral poate fi consultat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, la secţiunea Comunicate de presă.