48 de posturi de medic şi alte 40 de asistent medical, precum şi 20 de posturi de agent în sectorul administrativ urmează să fie ocupate în perioada următoare în 34 de unităţi de detenţie, printre care şi cea din judeţul Constanţa. Potrivit Adminsitraţiei Naţionale a Penitenciarelor, angajările, pe perioadă determinată, de 6 luni, se fac în contextul epidemiologic actual în vederea eficientizării acordării asistenței medicale. În judeţul nostru sunt posturi vacante la Spitalul Penitenciar Poarta Albă. Înscrierile se fac până pe data de 11 mai.