Reprezetnanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie recomandă constănţenilor ca anul acesta să abordeze altfel sărbătoarea de 1 Mai, să respecte distanţarea socială şi restricțiile prevăzute de Ordonanţele Militare şi să rămână acasă. Oamenii legii precizează că accesul este restricționat în zonele cunoscute pentru ieșirile la grătar, respectiv Valu lui Traian, Fântânița - Murfatlar, Cheile Dobrogei şi atrag atenţia celor care vor să petreacă mâine 1 Mai în aer liber că echipajele de poliție rutieră şi ordine publică, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali şi militari, vor supraveghea toate aceste zone, unde de obicei constănţenii merg de Ziua Muncii. De asemenea, şi plajele de pe întreg litoralul Mării Negre vor fi în atenția polițiștilor, întrucât plimbările pe malul mării nu reprezintă un motiv justificat de a ieși din casă în această perioadă. Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare în vigoare sunt de la 2.000 la 20.000 de lei, iar poliţiştii psun că nu vor fi tolerate abaterile În toată această perioadă, se acționează cu efective mărite, iar cele aproximativ 1.200 de forțe de ordine sunt în stradă, zilnic.