De astăzi a intrat în vigoare Ordonanţa Miitară numărul 7 emisă de către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. În textul documentului se prevede instituirea carantinei pentru oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa. Totodată, în acelaşi act nomativ se mai arată că o serie de zboruri internaţionale sunt suspendate pentru o perioadă de 14 zile, începând din această seară, de la ora 23.00. Este vorba despre zborurile efectuate de operatorii economici aerieni spre Austria, Belgia, Elveţia,Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia şi Iran. Pe de altă parte, ordonanţa militară numărul 7 mai prevede asigurarea, la cerere, de spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vedere prevenirii răspândirii noului coronavirus.