Un bărbat de 42 de ani din Năvodari a fost depistat de poliţiştii din localitate cu substanțe interzise. Potrivit IPJ Constanţa, în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au descoperit asupra individului mai multe plicuri cu o substanță vegetală de culoare verde, susceptibilă a avea efect psihoactiv. Polițiștii au întocmit dosar penal, iar bunurile au fost predate lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa pentru continuarea cercetărilor.