În contextul pandemiei de coronavirus şi a stării de urgenţă de pe teritoriul României, Ministerul Afacerilor Interne a emis o nouă ordonanţă militară. Mai exact, s-a declarat faptul că persoanele mai în vârstă de 65 de ani îşi pot părăsi domiciliul, având o cerere pe propria răspundere, şi în afara intervalului orar 11:00- 13:00, doar pentru motive medicale care nu suportă amânare, precum tratamentele oncologice sau dializă, folosind mijloace de transport propriu sau unul sanitar specializat. Totodată, operatorii economici vor trebui să ia măsuri pentru a facilita şi a asigura accesul persoanelor de această vârstă în unităţile alimentare. De asemenea, preţul utilităţilor şi al carburanţilor nu poate fi majorat, ci doar micşorat pe perioada stării de urgenţă, în funcţie de cerere şi ofertă. Un alt articol al ordonanţei numărul 4 este destinat transportatorilor de marfă, piloţilor şi personalului navigant, care vor trebui să intre în izolare imediat ce ajung pe teritoriul ţării, ori la domiciliul lor împreună cu familia ori într-un spaţiu amenajat de autorităţi sau angajator. Ordonanţa militară numărul 4 intră în vigoare cu data de 31 martie, începând cu ora 12:00.