Primele 15 de izolete produse în România au fost recepționate de MApN. Armata anunţă că prima comandă se ridică la un număr de aproximativ 100 de izolete, care vor fi distribuite sistemului medical național. De asemenea, producția de izolete va continua și după onorarea primei comenzi, pentru a răspunde cerinței în creștere pentru aceste dispozitive medicale. Potrivit MapN, produsul va trece, în perioada imediat următoare, printr-un program accelerat de testare-evaluare pentru verificarea caracteristicilor de performanţă, în vederea omologării și producției în serie.